• Referate Anatomie
• Referate Astronomie
• Referate Automatica
• Referate Biologie
• Referate Chimie
• Referate Diverse
• Referate Drept
• Referate Economie
• Referate Engleza
• Referate Filosofie
• Referate Fizica
• Referate Franceza
• Referate Geografie
• Referate Germana
• Referate Informatica
• Referate Istorie
• Referate Marketing
• Referate Matematica
• Referate Medicina
• Referate Muzica
• Referate Psihologie
• Referate Religie
• Romana

Link sponsorizat :

SZÕ KE OSZKÁ R

PSALMII LUI T. ARGHEZI ȘI POEZIA DE INSPIRAÞ IE RELIGIOASÃ A LUI V. VOICULESCU
I. T. ARGHEZI ȘI V. VOICULESCU PERSONALITÃ Þ I DE SEAMÃ ALE LIRICII ROMÂ NEȘTI

Tudor Arghezi a fost considerat placa turnantă a liricii noi intuind cu siguranță aproape toate formele poeziei moderne: poezia fiorului religios, poezia sentimentului casnic, poezia vizionară, poezia universului domestic, poezia metamorfozelor materiei, poezia jocului, poezia absurdului. Cu o putere inepuizabilă de invenție artistică el a realizat o fuziune între tradiție și modernitate, s-a prezentat până în ultimii ani de viață sub fețe nebănuite, noul răsărind din ceva străvechi. Convins că se afla neîncetat în tindă că el este ucenicul ce trebuie să stăruie cu migală și neobosită trudă asupra cuvântului, Arghezi a realizat o poezie originală. Volumul Cuvinte potrivite publicat în 1927 este pe bună dreptate un eveniment literar și apare când Arghezi deja pătrunsese în conștiința literară a vremii; apariția este salutată de Eugen Lovinescu, Mihai Ralea, Șerban Cioculescu, G. Călinescu sau Felix Aderca care spunea: A apărut între noi și cartea mult așteptată a poetului pe care de douăzeci de ani îl caută, îl suspină și îl recită cu ochii închiși sufletele însetate. Î nsetat de absolut, poetul caută pe Dumnezeu, dovadă a certitudinii perfecțiunii. Este cuprins de îndoieli, își pierde răbdarea; neîncetat căutăm, sperăm, rămânând între nădejde și îndoială, credință și tăgadă, după cum reiese din majoritatea Psalmilor publicați în Cuvinte potrivite și ulterior.

Tema dominantă a poemelor lui Vasile Voiculescu este cea religioasă. Această vocație mistică este o constantă a întregii opere a lui Vasile Voiculescu și, așa cum spunea Nichifor Crainic, prin aplecarea sa asupra motivelor biblice, prin prezentarea unei lumi românești într-un Eden oriental, Vasile Voiculescu se integrează în credința ortodoxă, așa cum Paul Claudel se integrează în catolicism prin imnurile și odele sale liturgice. Scenele și motivele biblice, prezente chiar în primele volume, constituie, începând cu Pârgă și Poeme cu Î ngeri, punctul de plecare al unor meditații asupra condiției umane, însetată de desăvârșire, dar aflată sub ispita amăgitoare a păcatului. Această trăsătură îl apropie pe Voiculescu de Arghezi sau Rainer Maria Rilke. Ceea ce îl deosebește credința într-un Dumnezeu salvator.

II. PSALMII LUI TUDOR ARGHEZI

Î n Psalmi, fluxul lirico-dramatic nu este unul obișnuit, ci un nesfârșit spectacol al minții, iar aparentul dialog cu Dumnezeu este de fapt monolog, poetul zbătându-se între concret și absolut și căutându-și partea incompletă, latura ideal-divină. Dacă la Eminescu, Luceafărul găsește un Demiurg - Conștiință universală în cer, unde și rămâne Geniul său, Arghezi își dorește Dumnezeul pe Pământ întru înălțarea omului concret.

Situat între două nopți cea a umbrei inițiale, și cea a umbrei finale în care se varsă grămezile de oseminte, poetul-om este sfâșiat de faustiana sete ontologică și stă în fața divinității cu toate marile lui întrebări. Noaptea nu constă însă în năzuința spre absolut, ci în umana și înfricoșătoarea dramă a imposibilității cunoașterii totale. Din această conștiință neliniștită și lucidă se naște implorarea și dorul chinuitor al psalmistului: Nici rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune, / Nici omul meu nu-i poate omenesc. /Ard către tine încet ca un tăciune / Te caut mut, te-nchipui, te gândesc. (Psalm). Dumnezeu li s-a arătat primilor oameni, iar pe vremea aceea îngerii lui grijeau și pruncul și bărbatul și femeia. Î nsetat de imaginea Lui, poetul așteaptă revelația unei iviri din cristal, ori Î l caută pretutindeni: Mă uit în tine, ca într-o chilie / Mă uit în ceruri, în împărăție / Mă uit în gol, mă uit în vizuini / Te caut printre spinii din grădini.

Dar timpul omului nu coincide cu timpul Ființei, iar cel care pipăise locul urmei sale cu zăbavă trăiește un acut sentiment de singurătate cosmică. Psalmii sunt o luptă a poetului cu sine însuși, cu evidența sentimentului de solitudine ce-l copleșește. (N. Manolescu). Uneori, gestul cunoașterii ia forma unei activități primordiale vânătoarea - dar poetul ipostaziat într-un tâlhar de ceruri se oprește în fața gestului prometeic lovindu-se de interdicția divină: Dar eu râvnind în taină la bunurile toate / Þ i-am auzit cuvântul zicând că nu se poate. Dornic de certitudinea existenței lui Dumnezeu (Vreau să te pipăi și să urlu: este!), poetul sfâșiat de o neliniștită patimă cerească, trăiește suferința limitelor umane; de aici, lacătele, drugii, ocolul (simboluri ale spațiului închis) Nu pot să fug din marele ocol sau Sunt Doamne, prejmuit ca o grădină / Î n care paște un mânz. Călătoria cunoașterii devine odisee fără sens care se oprește în punctul inițial, iar căutătorul este închis într-un castel labirintic, ca un erou kafkanian: Piscul sfârșește în pu...

Nota: Textul de mai sus reprezinta doar un extras din referat. Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download.